PSIHOTERAPIE PITESTI

Daca in urma cu ceva timp a da nastere unui copil in primii ani dupa casatorie devenise un tipar, in zilele noastre decizia maternitatii este bine cantarita si, evident, determinata de o multitudine de factori mai ales cand vorbim de o femeie activa, de cariera. Unul dintre factorii “pro” il constituie ”ticaitul” ceasului biologic ca realitate fiziologica - depasita insa de cuceririle stiintifice ale momentului.

Cautarea celui ”mai potrivit moment pentru a avea un copil” este in esenta un mecanism de aparare din partea cuplului care demonstreaza ca partenerii nu sunt suficient de maturi pentru a indeplini rolul de mama / tata sau ascunde o teama inconstienta de a-si asuma responsabilitatea cresterii si educarii copilului.

Teama pare a fi justificata daca ne gandim ca societatea romaneasca a evoluat mult iar copii nostri sunt bombardati de la varste destul de fragede cu informatii greu de integrat din punctul de vedere al puterii lor de intelegere. Auzind si vazand la TV sirul nesfarsit de tragedii a caror victime sunt copiii nu poti sa nu te intrebi cum va fi relatia ta cu el - vei fi “prietenul sau dusmanul lui” -, cu ce pericole se va confrunta peste 15-20 de ani etc.

A da nastere unui copil este lucrul cel mai minunat pe care poate sa-l faca o femeie iar momentul pe care aceasta il alege trebuie sa reflecte maturitate atat din punct de vedere biologic si emotional, ca este pregatita sa treaca intr-un ciclu nou al vietii sale – acela de mama.

Cand se naste, copilul este ca o coala alba de hartie pe care noi, ca parinti, incepem sa scriem adaugand calitati si/sau defecte pe care le va duce cu el intreaga viata. Din fericire sau din nefericire ne dam silinta sa-i transformam in copii fidele ale noastre.

Spun acest lucru pentru ca observ, cu tristete, ca exista mame care “au inteles” ca in momentul in care au un copil si-au obtinut statutul de sef – ca pot decide asupra lui “eu te-am facut, eu te omor”, sau ca au gasit persoana perfecta pe care sa-si verse nervii pe care “ii aduna” cu greu la serviciu in mijloacele de transport, in trafic sau pe la cozi. Sunt revoltata cand cate o mama incerca sa ma convinga ca, in general, ea reuseste sa-si stapaneasca furia in relatiile cu colegii de serviciu si prietenii si ca “singura persoana” cu care nu poate face acest lucru este propria sa fiica ...

Imi permit sa va prezint in continuare cateva sfaturi care v-ar putea ajuta sa va indepliniti cu succes rolul de parinte:

             1. Confirma cat mai des capacitatea nelimitata a copilului tau
           si unicitatea lui

2. Creaza un mediu de siguranta acasa astfel incat copilului tau sa vorbeasca deschis si direct despre nevoile nesatisfacute si despre conflicte;

3. Asigura-ti copilul ca este mereu iubit si ca esti gata sa-l asculti oricand vrea el sa vorbeasca;
4. Adopta comportamente care oglindesc valoarea personala a copilului tau;

5. Nu-l eticheta! Elimina ridiculizarea, admonestarile criticile si comparatiile cu altii – toate acestea reduc increderea in sine a copilului. Esecurile si greselile reprezinta cai de a invata si te dezvolta si mai mult, nu un prilej de a pedepsi.

A fi parinte este o “meserie” care nu se invata in scoala ci se “fura” din familia in care noi insine am crescut. Cand aceasta nu ne-a oferit modelul pe care l-am fi dorit, avem voie sa “improvizam” atat timp cat dam tot ce este mai bun in noi: dragoste pentru copilul nostru.

ADRIANA PETRESCU

psiholog- conslier pentru probleme de familie si cuplu

• • Exista o formula a fericirii
• • Increderea intre simplu si complex
• • Gasca cea cu vino-ncoa'
• • Razboiul cu noi insine - front invizibil
• • Stapanii gandurilor
• • QUO VADIS tanara generatie?
• • De ce-urile infidelitatii
• • Traficul si pericolele neconstientizate!
• • ANALIZA CLIMATULUI ORGANIZATIONAL
• • Egalul tau si proiectiile lui