PSIHOTERAPIE PITESTI

QUO VADIS ?

Greu de spus de catre adulti si dificil de ales de catre adolescenti! Ca si persoana care a avut ocazia sa evalueze, cel putin in ultimi zece ani, abilitatile cognitive ale tinerilor care se apropie de finalizarea studiilor pot spune ca situatia nu este deloc incurajanta. Daca la inceputul perioadei mentionate nivelul elevilor din  liceele argesene era unul bun, acum constat ca la finalizarea studiilor nivelul unora dintre ei este absolut halucinant. Poate sunt prea dura dar cand din anamneza ai de a face cu un student asteptarile sunt pe masura statutului iar cand constati ca persoana respectiva nu poate imparti pe 10 la 3 te intrebi ce se va intampla cu tine daca ajungi pe mana unui astfel de “specialist”?

         A cui o fi vina? Personal nu caut vinovati pentru ca impartasesc opinia ca fiecare parte implicata intr-un proces contribuie la succesul sau la esecul acestuia in parti egale. Si, pierdem atat de mult timp cautand vinovatii incat nu ne mai ramane si pentru a incerca sa facem ceva concret.

           Ce parere are un psiholog despre faptul ca in prima zi de scoala din acest an o parte din elevii argeseni au preferat barurile? 

In primul rand nu poti analiza o situatie fara sa tii cont de context – in cazul de fata revenirea din vacanta de iarna si bucuria revederii grupului in care esti egalul celorlalti. Trebuie subliniat faptul ca la acesta varsta este destul de evidenta nevoia de apartenenta lor  la un grup social in care sa se simta valorizati. Pornind de la acesta nevoie putem “naviga ” in directii diferite in functie de pozitia de pe care analizam situatia: a tanarului, a parintelui sau a profesorului.

         Argumentare: profesorul de la clasa este primul exponent extern al autoritatii (din afara familiei) cu care adolescentii intra in contact direct. La acesta varsta se poate vorbi de o a doua etapa a reactivitatii acestora – o “reluare” a acelui “nu vleau” din copilarie. Celor interesati sa afle mai mult le recomand sa caute studiile referitoare la modul in care functioneaza creierul adolescentilor si o sa-si explice printre altele tendinta acestora catre teribilism.

In opinia mea, prin absenteism elevul “sanctioneaza”:

a) un sistem educational marcat de o instabilitate derutanta (si pentru ei, si pentru profesori ,si pentru parinti);

 b) pe acei profesori care nu au reusit sa le capteze atentia asupra materiei pe care o predau;

c) pe acei profesori  care prin comportamentul lor ii fac sa se simta lipsiti de orice valoare si nu doresc  sa promoveze o relatie functionala autentica cu elevii (Un elev imi relata cu ceva timp in urma ca in prima zi de scoala din clasa a 9-a, unul dintre profesorii in loc de “sa facem cunostinta” le-a spus: “urasc copii!).

Ideea de control excesiv nu este una pe care sa o incurajez  pentru ca este natural ca elevii sa incerce sa “scape” (singurul lucru care se obtine prin controlul excesiv este, in opinia mea, “stimularea creativitatii” acestora in a gasi noi metode de absenta, copia, etc).

Evident, daca privim din pozitia profesorului, realitatea este alta: elevii sunt obraznici, sunt violenti verbal si atitudinal si dezinteresati fata de actul educational. Si asta este realitatea!

         Argumentare: in opinia mea profesorii sunt o categorie socioprofesionala care s-a confruntat cu transformari dramatice in ultimii 20 de ani. Sunt, daca vreti cei care la fel ca militarii, de exemplu, care au fost “impinsi” de sistem in partea de jos  “topului” (de la “domn’ profesor” la “tu cine esti?”). Nu ma mira deloc faptul ca interesul acestora este direct proportional cu nivelul valorizarii sociale oferit de societate!

Din punctul de vedere al parintilor … oh aici avem o multitudine de aspecte de analizat: increderea in propriul copil si in corpul didactic, tendinta de a plasa altora responsabilitatile, incapacitatea de a intelege ca bunul simt nu se invata in scoala ci acasa in timpul celor sapte ani, tendinta de a accepta ca fiind adevarata credinta ca la un moment dat intre copii si parinti se intaleaza “conflictul intre generatii” etc.

         Nu vreau decat sa va adresez un sir de intrebari: cand v-ati mangaiat ultima data copilul adolescent? Cand ati purtat un dialog pe teme legate de viata de zi cu zi, de planurile de viitor, de modul in care l-ati putea ajuta? Cand l-ati criticat ultima oara? Cand in loc sa-l loviti pentru ca v-ati simtit jignit de faptul ca ati fost la chemat la scoala pentru “a lua nota de absentele lui” ati incercat sa aflati si punctul de vedere al acestuia? Lista poate continua! 

       Precum observati ne invartim intr-un cerc vicios din care nu se poate iesi fara masuri concrete convenite de toate cele trei entitati implicate in procesul educational.Cercul vicios in care ne invartim are ca si centru tendinta noastra de a cauta vinovati si dorinta ca situatia sa se rezolve cumva de la sine iar cel vinovat sa se trezeasca intr-o dimineata cu un comportament modificat cu 180 de grade. Din nefericire nu prea se poate!     

     psiholog specialist Adriana Petrescu

*Articol aparut in publicatia "Curierul Zilei" din data de 07.01.2010

• • Exista o formula a fericirii
• • Increderea intre simplu si complex
• • Gasca cea cu vino-ncoa'
• • Razboiul cu noi insine - front invizibil
• • Stapanii gandurilor
• • De ce-urile infidelitatii
• • Traficul si pericolele neconstientizate!
• • ANALIZA CLIMATULUI ORGANIZATIONAL
• • Egalul tau si proiectiile lui
• • Sapte jocuri de putere si-o nefericire