Consilierea psihologica poate fi definita ca un proces intensiv de acordare a asistentei psihologice pentru persoane normale care doresc sa-si atinga obiectivele si sa functioneze mai eficient. Problemele abordate prin consiliere sunt mai putin severe (tulburari cu caracter reactiv, probleme familiale, impas existential, crize de dezvoltare etc.) si presupun, de regula, un numar mai redus de sedinte. Din acest punct de vedere, uneori consilierea se poate reduce si la o singura întalnire consilier-client prin care acesta din urma poate realiza, cu îndrumarea specialistului, o clarificare a situatiei sale si a scopurilor pe care si le propune în viitor. În numeroase situatii, consilierea presupune, pe langa suportul emotional oferit de psiholog si furnizarea de informatii concrete, utile pentru solutionarea problematicii prezente a clientului. Aceasta presupune existenta unei baze de date pe care consilierul sa le poata pune la dispozitia clientului (de exemplu, informatii referitoare la locurile si conditiile de admitere în învatamantul liceal sau universitar în cazul consilierilor scolari, date privind cererea si oferta pe piata muncii în cazul consilierilor care se ocupa de orientare si consiliere vocationala etc.).
Irina Holdevici (1996) precizeaza ca „ceea ce se întelege în mod frecvent prin consiliere nu este altceva decat psihoterapie suportiva. Psihoterapia suportiva este indicata în doua categorii opuse de situatii: una în care nu este necesara o modificare a personalitatii pacientului, eficienta acestuia fiind doar temporar perturbata de conditii exterioare neprielnice, iar cea de a doua - în care perturbarea de personalitate este atat de puternica încat este greu de presupus ca s-ar mai putea produce o schimbare structurala a pacientului." Dupa cum se vede, consilierea reprezinta un demers util în sprijinirea persoanelor care nu prezinta o problematica foarte grava si care nu se preteaza la o interventie psihoterapeutica de profunzime.