PSIHOTERAPIE PITESTI

      Este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic, intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si calitative, de fonemele implicate morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului verbo-motor se disting:

- dislalia organica – anomalii ale organelor periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala, cauzata de functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor, limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata, inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi, triftongi sau grupe de consoane.

- dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari. Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau o hipoacuzie de perceptie.

- dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor forme in structura silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci (manifestate printr-o labilitate neuropsihica, consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in limba materna).

• • Euristica
• • Conditionare operanta
• • Trebuinta
• • Idee fixa
• • Compulsii
• • Criptomnezia
• • Reactivitate
• • Gestalt-terapia
• • Instinct
• • Torpoare